Esti in cautarea unui nou stilist?

#DigitalDivas16
Cu ce informatii am plecat de la conferintele #DigitalDivas16
May 26, 2016
cresterea parului
Capcana pastilelor pentru cresterea parului
July 4, 2016
Show all
stilist

Cauti un nou stilist? Iata ce trebuie sa stii!

Nu iti fa programare neaparat la proprietarul salonului. In caz contrar, s-ar putea ca la final bonul sa fie mai mare decat in cazul in care ai alege un alt stilist din acelasi salon. Majoritatea stilistilor, odata ce isi deschid propriul salon, se confrunta cu situatii la care inainte – ca simpli angajati – nici nu “visau”. Fie asta, fie isi dau seama ce usor se fac banii si vor tot mai multi. Ai grija, acestia nu se vor sfii sa umfle bonurile la final si nici nu te astepta la vreo reducere sau un cadou din partea lor. Ei sunt antreprenori, au un business de sustinut si numai ei stiu cat de “greu” este de facut acest lucru! 😛 In plus, tot de dragul afacerii lor, vor tinde sa-ti distruga intentionat parul, ca tu sa vii tot mai des sa lasi bani in salon si de ce nu, sa cumperi zeci de produse de ingrijire si “reparare” a parului distrus in prealabil. Distrus de cele mai multe ori cu buna stiinta, pentru a cumpara produse cu pana la 1000% adaos, nu mai putin! Si chiar daca stilistul tau este de buna credinta si nu iti va strica parul intentionat, produsele tot va incerca sa ti le bage pe gat, garantat! Desigur, situatia nu trebuie sa fie atat de gri! Incearca doar sa observi cum s-a schimbat comportamentul acestuia din momentul in care a devenit un “mic” antreprenor! :)

Nu iti fa programare la un “mare” stilist pe care l-ai vazut la televizor. De obicei, acestia nu sunt atat de “mari” precum par. Stim cu totii situatii in care succesul nu prea poate fi justificat (indiferent de domeniu), nu?

Nu te lua dupa recenziile unor persoane pe care nu le cunosti personal. Si nici dupa recomandarea unei singure persoane cu care te intalnesti o data pe an. De ce nu? Pentru ca – in prima situatie – tu nu le cunosti pe respectivele persoane, poate chiar nu sunt genul tau. Sa luam un exemplu. Maricica si alte o suta ca ea o lauda pe Marcela de la cutare salon. Sa zicem ca Maricica nu are niste gusturi extraordinare, nici mari pretentii de la parul ei, iar tu si Maricica nu aveti nimic in comun. Dar tu nu stii asta. Tu vezi doar comentariul ei pozitiv la adresa Marcelei. Nu lua in considerare nici comentariul ei, nici pe celelalte (indiferent ca sunt pozitive sau negative), daca nu le cunosti pe persoanele respective, nu stii ce gusturi au, cum arata parul lor. Cea de-a doua situatie nu este la fel de grava. Poti tine cont de parerea unei persoane cu care te intalnesti rar, dar pe care o apreciezi cu adevarat, atata timp cat iti povesteste intreaga istorie a parului ei si poti judeca singura daca acesta arata ok sau nu.

Tu cum ti-ai ales stilistul? Daca te-ai confruntat cu vreouna dintre problemele descrise mai sus, povesteste-ne intr-un comentariu… mai jos. :)

 

Photo source: Reader’s Digest

 

 

Comments

comments